Numerologie și NLP

Numerologie

Este cea mai veche știință de dezvoltare personală fondată de Pitagora, care ne dezvaluie cu acurațete misterul vieții și calea de urmat. Prin  ‘studiul numerelor’ putem să înțelegem viața și lumea prin intermediul energiei și simbolismului numerelor:

Înțelegând nivelul resurselor de care dispui, împreună cu capacitatea reală a ta de a-ți susține dorințele din fiecare moment, vei putea dobândi, astfel, succesul maxim în toate activitățile importante pe care le vei planifica.

Poți afla care sunt principalele probleme de sănătate la care ești predispus(ă), momentul în care acestea se pot acutiza, dar și durata și amplitudinea acestora. Te poate orienta către un tratament care este cel mai eficient pentru sistemul tau energetic.

Înțelegi în profunzime cauzele care stau la baza dezechilibrelor tale.

Consiliere pentru dezvoltare personală

Intervenția specializată a consilierului pentru dezvoltarea personală constă în ghidarea, susținerea și încurajarea clienților, prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea sondării și relevării propriilor capacități și resurse și a conștientizării punctelor critice din existența proprie și a posibilităților de depașire a situațiilor neconvenabile, într-o manieră particularizată.

Programare neuro lingvistică / NLP

Un specialist în domeniu te va ajuta să te cunoști și să descoperi multe aspecte ale vieții tale:

  • îmbunătățirea comuniării cu cei din jur și cu tine însuți
  • creșterea stimei de sine și a încrederii personale
  • gestionarea și autocontrolul emoțiilor prin creșterea inteligenței emoționale
  • eliminarea stresului, frustrărilor și ale convingerilor limitative
  • stabilirea obiectivelor și dobandirea rezultatelor dorite
  • descoperirea zonelor de excelență personală prin dezvoltarea abilităților personale
  • rezultate imediate și de impact în viața profesională și personală la nivelul performanțelor, relațiilor și dinamicii interioare